...Speranta unui nou inceput...

De ce procedam altfel atunci cand vine vorba de o persoana apropiata?  De ce nu poti sa ii spui pur si simplu ceea ce simti, si sa lasi toate in urma? Iubirea, ca si prietenia sunt menite sa ne infrumuseteze viata, sa ne dea un motiv pentru a trai; dar cand acestea sunt "atacate" intr-o oarecare masura de alti factori, nu iti ramane decat sa visezi la ceea ce ai avut initial si sa speri ca totul va mai fi ca la inceput. Insa, degeaba ai tu aceasta speranta, intrucat la fiecare situatie neinteleasa, esti trimis inevitabil la ceea ce a fost surpat intre voi...Cu cat vrei sa construiesti ceva, simti ca ceva lipseste; ai acea nerabdare de a spune lucrurilor pe nume, asa cum faci cu ceilalti prieteni, dar nu poti, pentru ca te impiedica indiferenta si neincrederea celui din jurul tau. Cu cat entuziasm vorbesti cu acea persoana si incerci sa faci ceva, esti lovit de aceste doua resentimente care "iti taie rasuflarea". De ce nu putem sa lasam totul in urma? De ce trebuie sa ne lovim de multe alte conflicte ivite din nesiguranta si neintelegerea noastra? De ce ne facem rau unul altuia prin mandria si aroganta noastra? Ne-am schimbat, dar aceasta schimbare nu trebuie sa  afecteze ceea ce am construit, totusi daca mai este in picioare ceea ce am construit, desi nu mai cred asta. De ce nu putem fi noi, doi copii inocenti, care sunt la inceput de drum, si care nu cunosc nimic in jur, decat ceea ce s-a legat intre noi? Nu putem, pentru ca...totul nu va mai fi la fel...si oricat am incerca, intr-o buna zi s-ar surpa; in timp poate ca lucrurile s-ar rezolva, insa nu avem de unde sa stim asta...Nu ne ramane decat sa asteptam ca ceva se va intampla intr-o buna zi si ca ne va readuce la starea care am fost...