Imi aduc aminte ca aveam si eu un prieten, un amic, un om inteligent, cu care impartaseam anumite lucruri, anumite situatii din viata mea... Am vorbit din intamplare, si tot din intamplare am devenit prieteni. Incet incet, ne-am cunoscut, am patruns fiecare in sufletul celuilalt, am ras de anumite situatii, am glumit pe seama lucrurilor care ni se intamplau si am facut ca totul sa mearga bine. In timp s-a construit o baza, o punte a prieteniei noastre, prin ore de conversatii, ore de ras, si ore de intelegere reciproca. Uneori ne-am certat, alteori nu ne-am vorbit si de foarte multe ori ne-am impacat. Am abordat toate temele de discutie, ne-am dat cu parerea in legatura cu tot ce ne inconjoara si ne-am marturisit sentimentele vizavi de anumite persoane.Scriu asta tocmai acum, deoarece a mai ramas o ramasita de recunostinta, o picatura de intelegere si un strop de iubire in sufletul meu pentru tine, prietenul meu drag. Impreuna am depasit anumite probleme si tin sa iti multumesc pentru orele cand m-ai ascultat si m-ai incurajat. Cred ca ti-ai dat seama de sentimentele ce ti le-am purtat in sufletul meu.
PS: Poate, candva, ne vom intalni, pana atunci ne ramane doar amintirea...
